TJ Miles a părăsit, seara trecută, competiția „Survivor România” de la Pro TV. Doi concurenți au fost nominalizați în consiliu, iar mai mulți telespectatori au acuzat, pe pagina oficială a emisiunii, faptul că ar fi avut loc „aranjamente”. O parte dintre aceștia au adus în discuție și situația care ar fi avut loc la Eurovision, recent.
A fost un șoc total pentru mulți dintre telespectatori, seara trecută, după ce s-a aflat că Tibi Iordache este concurentul care părăsește competiția din Republica Dominicană. Au existat doi concurenți nominalizați, și anume TJ Miles și Alexandru Nedelcu.
Nimeni nu se aștepta ca TJ Miles să părăsească ”Survivor România” 2022, având în vedere faptul că a fost unul dintre cei mai votați concurenți de-a lungul edițiilor acestui show. De fiecare dată când acesta a fost nominalizat, votul publicului l-a salvat de la eliminare. De data aceasta, însă, Tibi Iordache nu a mai fost votat, iar mai mulți telespectatori au acuzat postul de televiziune că ar fi făcut „aranjamente”. Aceștia au transmis comentarii pe pagina oficială a emisiunii.
”Pro TV a furat stilul Eurovision!”, ”Nede + Ionuț, frumos joc. Oricum blaturile le fac ăștia din producție. Bat pariu că a fost votat TJ la greu, dar în fine…”, au scris utilizatorii.
O altă persoană susține că ar fi doar despre bani la mijloc și că marele câștigător al premiului s-ar cunoaște deja de un an: ”E vorba doar de parale! Sportul este doar o amintire pentru rablele astea. Nu mai vorbesc de corectitudine și multe altele. Câștigătorul se știe de 1 an”.
”Competiția voturilor sau ce este asta? Cea mai mare nedreptate”, ”Votați degeaba, jocurile sunt făcute”, ”Voturile sunt corecte, că doar și la Parlamentare se câștigă corect prin vot. Și Ucraina a câștigat Eurovisionul corect, așa și aici”, mai spun alți utilizatori.
TJ Miles a părăsit competiția din Republica Dominicană. Acesta s-a luptat timp de 18 săptămâni, pentru a fi cât mai aproape de marele premiu.
”Era o surpriză dacă reușeam să rămân. Mintea mea e deja setată să nu mă las dezamăgit. Viața merge mai departe. Nu trebuie să câștigi competiția ca să fii un câștigător”, a spus TJ Miles, înainte să părăsească show-ul de la Pro TV.
După eliminarea acestuia, Daniel Pavel a făcut un anunț important: ”Urmează o etapă crucială, de maximă importanță. Inimile voastre o simt, mințile o formulează. Voi intrați în etapa confruntărilor individuale”.
În competiție au mai rămas opt concurenți: Alexandru Nedelcu, Ionuț Popa, Oana Ciocan, Ștefania Ștefan, Marian Drăgulescu, Blaze, Elena Chiriac și Alex Delea.
Sursă foto: Captură Pro TV